Fii fericit cu tine insuti

Fericirea noastra depinde, in general, de relatiile pe care le avem cu persoanele din jurul nostru. Poate nu suntem pe deplin constienti de acest lucru, dar printr-o scurta analiza interioara fiecare poate realiza de unul singur ca aceasta este realitatea. Raspunde-ti acum la urmatoarele trei intrebari:

1.       Te simti adesea trist atunci cand ai o problema, iar persoana de langa tine nu este destul de implicata/interesata?

2.       Ai impresia ca amicul/partenerul tau iti este alaturi doar pentru anumite aspecte superficiale (bani, frumusete etc)?

3.       Sentimentul de singuratate te intristeaza?

Am incercat, cu ajutorul acestor trei intrebari, sa surprind cele mai generale situatii in care suntem dezamagiti de oamenii din jurul nostru (mai sunt si alte contexte care dezvolta acest sentiment de dezamagire, dar acum ne axam pe cele generale). Daca te-ai regasit printre exemplele  redate mai sus cred ca merita sa citesti articolul pana la capat.

De mici copii relationam (prin joaca) si legam prietenii. In adolescenta poate fi destul de fascinant acest proces de imprietenire. Adoptam diferite atitudini, incercam sa ne hotaram cine suntem, sau cine vrem sa fim, urmarind si imitand tiparele care au mai mult succes, facem orice pentru a castiga popularitatea, sau cel putin un loc apropiat acesteia. Suntem plini de entuziasm si pregatiti pentru a lega noi prietenii. Dar sa nu uitam ca adolescenta este o perioada incerta si dificila din viata unui om, iar o prietenie realizata pe baza “obtinerii popularitatii” sau constrans de “teama ca nu esti la fel ca ceilalti”, in cele mai multe cazuri, la ce credeti ca ar putea sa duca?

Totusi perioada adolescentina se sfarseste, iar apoi incepe procesul de maturizare. La unii mai devreme, la altii mai tarziu, la unii dureaza mai mult, la altii mai putin, dar se intampla la toata lumea.

Din acest punct incep sa apara cele mai multe dintre probleme. Avand in vedere faptul ca procesul de maturizare  se desfasoara diferit de la o persoana la alta, urmeaza sa apara diferente acolo unde nu existau si sa se contureze personalitati. In acest proces omul incepe sa aprecieze anumite valori ale vietii, pe care este posibil sa nu le gaseasca  la persoana cu care isi petrece timpul. Cu cat inaintam in varsta , cu atat cerem mai mult de la persoanele din jurul nostru si avem nevoie sa ne bazam tot mai mult pe ele. Nu consider ca ar fi o idee rea, doar ca, cu cat asteptarile cresc mai mult, cu atat nivelul de dezamagire creste si el. Oamenii sunt atat de ocupati cu nevoile proprii incat, adesea, uita de nevoile tale, iar pe tine te doare, si te afecteaza. Vreau aici sa fac referire la intrebarea cu numarul 1. Nu spun ca toti oamenii care te dezamagesc sunt rai, doar ca sunt atat de concentrati pe viata lor, incat nu te mai aud atunci cand le spui ca ai o anumita problema. Cred ca cel mai bine ar fi sa nu mai avem asteptari de la nimeni. Daca acestea nu sunt, sau sunt foarte mici, la fel va fi si suferinta. Nu e foarte complicat.

Nu ma refer ca ar trebui sa nu le mai comunici persoanelor dragi problemele tale si tot ceea ce simti. Poti sa fii deschis, dar, in sinea ta , sa nu te astepti la nimic. Astfel ca, atata timp cat asteptarile tale sunt reduse , atunci cand amicul/partenerul tau nu iti ofera destula atentie, sau uita de lucrurile care sunt importante pentru tine, dezamagirea va fi si ea la un nivel mai redus. E ca si cum ai cadea din pat, si nu de pe acoperis. Ideea de baza este urmatoarea:  invata sa ii percepi pe cei din jur ca pe niste simpli oameni, independenti de tine si intelege faptul ca esti singur pe acest pamant. Prietenii pot sa fie sau nu alaturi de tine (pur si simplu pentru ca asa e natura umana), iar singurii care ne iubesc cu adevarat sunt parintii nostri (in alte cazuri, nici macar ei), de aceea trebuie sa invatam sa fim multumiti doar avandu-ne pe noi insine.

Daca ai raspuns afirmativ la intrebarea cu numarul 2 te inteleg intr-o anumita masura. Poate esti inca confuz, asa ca voi da cateva exemple. Primul: esti fata, esti feminina, esti frumoasa (fiecare fata are ceva atragator) si te indragostesti sincer de un baiat care are multe din calitatile pe care le cauti tu. Si el pare sa fie indragostit si te face sa fii fericita.  Dar apoi observi ca tot ce iti spune are legatura cu aspectul tau fizic si cu “cat de bine arati”. Discutiile sunt mereu superficiale. Incerci sa ii spui un lucru care te doare, un amanunt mai profund, iar el e complet detasat, dupa care iti face un compliment si zambeste. Incepi sa realizezi ca tot ceea ce conteaza pentru el e aspectul exterior, dupa care urmeaza intrebarea: Daca ma va parasi pentru o fata mai frumoasa? Nu trece mult timp si presupunerea ta se adevereste, pentru ca asa fac ei, oamenii superficiali si fara valori. Urmeaza apoi pentru tine o perioada de suferinta, pentru ca ti-ai pus increderea in el si ai uitat ca esti singura pe lumea aceasta.

Un alt exemplu:  esti un barbat cu un anumit prestigiu, o anumita functie si cu un cont sanatos in banca (sau doar una dintre ele). Ai o relatie care dureaza deja de cativa ani, iubita ta era destul de tanara cand voi ati inceput aceasta relatie si amandoi pareti a fi indragostiti. Te gandesti sa o ceri in casatorie, dar te framanta faptul ca ea a avut o copilarie destul de modesta, iar acum tu ii oferi viata la care a visat mereu, si apare frica, ca dupa cativa ani de casatorie  ea te va parasi si vei fi dezamagit. Poate ea va sta toata viata langa tine, sau poate nu, nu ai de unde sa stii, dar nu poti sa traiesti mereu cu frica ca vei fi parasit. Ce viata ar fi aceasta? De aceea nu este bine sa ne concentram  atat de mult pe oamenii din jurul nostru, chiar daca ne sunt foarte apropiati, chiar daca dormim cu ei in pat, persoana pe care te bazezi trebuie sa fii tu, nu cel de langa tine. Nu te axa atat de mult pe exterior, indreapta-ti atentia catre interior.

Sa analizam si ultima intrebare. Cine nu s-a simtit niciodata trist in momentele de singuratate? Eu cred ca toti am trecut prin aceasta stare. Unii dintre noi ne complacem in singuratate, altii intra in depresie, iar altii nu stau niciodata singuri, se inconjoara mereu de oameni, oricare ar fi acestia, urmarind obsesiv compania celorlalti. Oamenii care se incadreaza in a treia categorie sunt aceia pe care numai gandul la o perioada de singuratate ii sperie si ii frustreaza.

Omul, atunci cand e singur, trece prin una dintre cele doua stari pe care le genereaza singuratatea. Una dintre ele este starea de liniste si relaxare. In aceasta stare omul se bucura si chiar savureaza momentele de singuratate, fiecare in modul sau. Nu simtim nevoia de a fi in compania altcuiva, pur si simplu ne este bine asa.

In aceeasi situatie, omul, singur fiind, are o cu totul alta stare. Se simte: trist, parasit, deprimat si poate chiar neiubit. Ar putea sa faca exact aceleasi lucruri (sa citeasca, sa asculte muzica, sa faca o plimbare etc) pe care le face in situatia descrisa mai sus, in care este fericit, dar pur si simplu nu ii vine, pentru ca simte nevoia de companie. E o senzatie umana si fireasca, cu totii ne-am simtit asa, toti am trecut prin ambele stari. Doar ca, in loc sa ne fortam sa depasim aceasta stare, apelam la un prieten (iubit, membru al familiei etc) pentru ca acesta sa ne ajute sa ne simtim mai bine. Poate persoana respectiva nu este mereu disponibila, si uneori sunt momente in care nu gasim pe nimeni disponibil ca sa ne scoata din acea stare. Si atunci ce ne facem? Disperam?

Din acest motiv trebuie sa ne straduim sa trecem singuri peste aceste momente mai dificile. La inceput o sa fie greu, dar fiecare hop pe care il trecem ne face sa fim mai puternici, astfel ca, odata cu trecerea timpului, ne va fi din ce in ce mai usor. Odata ce ai inteles ca tu poti fi fericit si doar cu tine, nu numai in compania celorlalti si fara sa depinzi de nimeni din jurul tau, vei avea parte de mai putine dezamagiri. De exemplu, eu atunci cand trec prin aceste momente ma rog lui Dumnezeu sa ma ajute sa fiu bine. Fiecare va descoperi care este modul sau de a depasii aceste situatii.

Scopul este sa ajungi sa fii singur, si totusi, sa nu te simti singur.

De cand s-a creat lumea au existat doua tiparuri de oameni: cei sensibili si cei mai practici, acestia din urma fiind mai directi si mai reci. Mereu sentimentele celor sensibili au fost ranite, fara nicio intentie, de actiunile celor practici/pragmatici. Asa e natura umana. Sfatul meu este: comunicati, fiti deschisi, iubiti din toata inima, dar nu asteptati nimic in schimb!